România se va întâlni cu Belgia în a doua etapă din Grupa E de la EURO 2024 iar un „tricolor”, care e comparat cu starul lui Manchester City, a băgat spaima în naționala lui Domenico Tedesco.
Belgienii au analizat atent trupa condusă de Edi Iordănescu, s-au uitat pe cifre și au rămas blocați când au văzut performanțele reușite de un internațional român.
România și Belgia se întâlnesc sâmbătă, 22 iunie 2024, în a doua etapă a Grupei E de la EURO 2024. „Tricolorii” au avut parte de un debut de vis la turneul final din Germania, reușind să se impună în fața Ucrainei, scor 3-0.
Presa din Belgia a analizat cu atenție echipa antrenată de Edi Iordănescu și l-a remarcat pe Valentin Mihăilă. Astfel, cei de la walfoot.be sunt convinși că fotbalistul de la Parma poate fi surpriza lui Edi Iordănescu pentru meciul de sâmbătă.
„România a provocat unul dintre primele rezultate șocante la acest EURO, după ce a învins-o pe Ucraina cu 3-0, dar Edi Iordănescu poate să mai scoată încă un iepure din pălărie și la meciul contra Belgiei.
Conform presei din România, introducerea lui Valentin Mihăilă ar trebui să fie singura schimbare făcută pentru meciul cu Belgia, un jucător care poate profită de apărarea noastră lentă. Introdus pe teren în ultima jumătate de oră din meciul cu Ucraina, extrema Parmei este pur și simplu cel mai rapid jucător de la acest EURO.
Mihăilă a atins 35,9 km/h la prima sa apariție. Al doilea jucător în acest clasament? Un anume Jeremy Doku, care a atins 35,3 km/h, la egalitate cu danezul Rasmus Hojlund. Meciul de mâine poate fi un duel de viteză între Mihăilă și Doku”, a scris sursa citată anterior.
UEFA i-a analizat pe cei mai rapizi fotbaliști din prima etapă de la EURO 2024 și a întocmit un top al jucătorilor care au atins cele mai mari viteze.
Pe primul loc se află chiar Valentin Mihăilă care, la un sprint pe care l-a efectuat în cele 30 de minute pe care le-a jucat cu Ucraina, a reușit să atingă o viteză de 35.9 kilometri pe oră. Pe locul doi în topul viteziștilor este viitorul adversar al României, belgianul Jeremy Doku. Fotbalistul celor de la Manchester City a atins în meciul cu Slovacia, încheiat cu scorul de 0-1, o viteză de 35,3 kilometri pe oră. Aceeași viteză a fost atinsă și de danezul Rasmus Hojlund. Kylian Mbappe, un jucător cunoscut pentru viteza pe care o are, s-a clasat pe poziția a patra, cu o viteză de 35.2 kilometri pe oră.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER